Îi observăm pe stradă, în locuri obscure, cu feţe palide şi ochii tulburi, rupţi de realitate…Cine sunt ei? Persoane tinere, cu un mare potencial, dar lipsiţi de voinţa de a trăi – o noţiune abstracta şi totodată specifică dependenţilor de droguri din ţara noastră.
Pe parcursul anului 2007 încă 1050 de persoane din ţară au început să se drogheze. Dintre ei marea majoritate o constituie tinerii.
Se numeşte Denis. La cei 26 de ani ai săi el nu s-a bucurat de frumuseţea tinereţii, devenind pradă a drogurilor timp de 8 ani de zile…
Cum ai început să te droghezi?
Am luat startul cînd eram în clasa a 6-a.Pentru prima dată încercasem marihuana şi mi-a plăcut. Eram mîndru de mine pentru că ştiam că colegii mă considerau “Super Boy”. Prima perioadă fumam drogul doar pe la discoteci – muzică, fete… aşa pentru dispoziţie. În clasa a 9-a am ajuns să încerc cocaina.
Ce s-a întîmplat mai apoi?
Am devenit, practic, deodată dependent. Opt ani după prima încercare eu administram drogul regulat.
Te drogai din neîcredere în sine? Poate te simţeai izolat, neacceptat de către societate?
Nu, deloc. Eram un băiat dotat. Participam la diferite concursuri, eram apreciat la şcoală. Învăţam bine şi mă consideram un adevărat lider printre colegii mei.
Care a fost atunci cauza?
Întotdeauna îmi plăcea să fiu în compania băieţilor mai mari. Ei mi-au şi propus să încerc cocaina, ce-i drept, avertizîndu-mă despre consecinţe. Eu, însă, doream să fiu ca eroii americani dihn anii 80. Să fur, să-mi bat joc de oameni, să mă droghez şi toate fetele să umble din urma mea. Eram sigur de faptul că fetelor le plac doar băieţii mai mari.
A fost oare vreo dragoste la mijloc?
Da, eram îndrăgostit lulea de o colegă de clasă. Ea nu-mi atrăgea atenţie şi nu a răspuns la sentimentele mele. Mă simţeam dezamăgit şi cred că m-am dezorientat pe drumul numit “viaţă”.
Cum au fost cei 8 ani dedicaţi cocainei?
Era din ce în ce mai greu. Cînd se terminau banii – furam şi nu mă simţeam deloc vinovat. Atunci cînd devii dependent de drog, îţi este totul indiferent, unica ce contează este administrarea dozei necesare.
Am săvîrşit multe fărădelegi şi am greşit mult faţă de părinţii mei. Îmi pare rău că astăzi nu le mai pot spune aceste cuvinte…
De doi ani nu te mai droghezi. Cum ţi-a reuşit?
La un moment dat am înţeles că trebuie să-mi schimb viaţa. Erau deschise o mulţime de dosare penale împotriva mea. Viitorul mi-l vedeam după gratii sau chiar în mormînt, în urma unei supradozări, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi cunoscuţi de-ai mei.Mă simţeam învins şi neajutorat. În acel moment printr-un prieten am aflat de un centru de reabilitare specializat în domeniul drogurilor. Am încercat şi nu-mi pare rău. Procesul de reabilitare este îndelungat, dare eu deja mă simt mîndru de mine – eu am supravieţuit.
Cu ce te ocupi acum?
În prezent studiez la colegiu specializîndu-mă în asistenţa socială. M-am integrat în grupul de lucru al unui centru.de reabilitare. Eu am conştientizat că preţul libertăţi mele în prezent constă în acordarea ajutorului pentru persoanele ce sunt dependente de droguri. Simt că pot şi vreau să fac acest lucru. De asemenea activez în cadrul unui proiect informînd elevii din şcolile din Chişinău problematica drogurilor şi pericolele la care sunt supuşi tinerii
Conform statisticii naţionale mjoritatea persoanelor ce se droghează sunt bărbaţi. În cadrul întîlnirilor cu tinerii faci vreo diferenţă de gen în expunerea potenţialelor riscuri?
Nu, nu fac. E adevărat că-n mare parte consumatori de droguri sunt cei de genul masculin. Totuşi nu cred că există vreo diferenţă între băieţi şi fete în acest sens. Dacă ajung în capcana drogurilor, e la fel de dificil. Mai mult decît atît- fetele depăşesc mult mai greu dependenţa de drog, întru-cît sunt mai emotive. Ele cad în dependenţă mult mai repede şi pe un timp îndelungat.
Ce este cel mai greu în procesul de reabilitare?
Cred că însuşi conştientizarea faptului că ieşti dependent de ceva. Orice persoană care se droghează poate să-ţi spună: “Uite, dacă vreau, chiar mîine abandonez drogul”, iar cînd vine ziua de mine, primul lucru pe care îl face este înjectarea unei doze de cocaină.
Astăzi, cînd deja ai trecut de acest impas, care crezi că a fost cauza primordială ce a determinat să te droghezi?
Prostia. Cred că aveam idealuri greşite, valori eronate. Eram sigur că poţi primi plăcere din viaţa de zi cu zi. Căutam extraordinarul dobîndit prin senzaţii stimulate artificial. Am ajuns astfel, să nu-mi mai cred şi să nu-mi mai trăiesc propria viaţă.
Ce mesaj ai avea pentru tineri?
Nu încercaţi drogurile pentru plăcere, deoarece la sigur că vă vor plăcea… Şi atunci nu veţi mai putea da înapoi. Veţi face rău nu numai vouă, dar şi părinţilor voştri.
Marina Afanas
Dacă aveţi vre-un prieten sau cunoscut care are nevoie de ajutor, nu ezitaţi, adresaţi-vă la organizaţia neguvernamentală “Viaţa Nouă”, care oferă asistenţă psihologică şi metode de reabilitare pentru persoanele dependente de droguri şi alcool, precum şi celor HIV infectate.